Sfânta Mănăstire Înălţarea Sfintei Cruci se află în localitatea Mălaia, județul Vâlcea. Piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii de maici, cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Mucenic Ioan Rusul, a fost pusă la 12 iunie 2012.
Biserica parohială cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, ce „s-a zidit din temelie, aşa precum se vede şi azi de răposatul intru fericire, Diaconul Ion Tebelei Pausescu, fiul unui oarecare Iene, ca să aibă veşnică pomenire, la anul 1780, octombrie, în 6”, este menţionată în Lista Monumentelor Istorice, confor Codului LMI: VL-II-m-A-09864.
Parohia Dobriceni are în componenţă satele Dobriceni, Budurăşti, Gruieri, Suseni din comuna Stoenești. Comuna Stoeneşti este situată în partea central-nordică a judeţului, pe valea râului Govora şi a afluentului său, Cacova.
Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din satul Negreni, comuna Mihăeşti, este ctitoria slugerului Mircea Mihăescu, din anul 1778 refăcută de Barbu Plesoianu şi postelnicul Ioniţă Carasila în anul 1814.
Parohia Mlăceni este amplasată în nordul Depresiunii Loviştei, depresiune intramontană din cadrul Carpaţilor Meridionali, în străvechea Ţară a Loviştei pe teritoriul localităţii Perişani, judeţul Vâlcea, în satul Mlăceni, situat pe versantul sud- vestic al Muntelui Făgăraş.
Mlăceni înseamnă de fapt „locuitori din Mlacă” adică din „mocirlă, mlaştină, baltă”.
Horezu este un oraş renumită pentru olărit. La drumul mare sau în gospodăriile oamenilor găsiţi nenumărate obiecte de lut de vânzare, superb decorate. Nu întâmplător, unul din cartierele mărginaşe ale oraşului, probabil fost sat distinct, poartă numele Olari. Acolo se află o frumoasă biserică cu acelaşi nume .